Ma gandesc mereu la tot ce'a fost, de aceea imi spun mereu ca nu mai are rost.Nu mai are rost sa'mi amintesc trecutul, nu mai are rost sa iubesc ceea ce el a lasat in urma, sa ador amintirea ce il include mereu... sa uit ar fi cel mai bine, desi nu e usor, revin mereu la tot ce'a fost.Am sperat ca il voi uita, si imi repet asta in fiecare zi, imi spun mereu:"Uita'l, caci el te'a uitat deja!", dar nu, eu nu, inca mai sper si sper degeaba.In fiecare zi ma ranesc mintindu'ma ca l'am uitat si as vrea sa isi aminteasca fiecare clipa, sa'l macine fiecare moment, sa ramana fara vlaga si putere, sa nu mai aiba sete, sa nu mai aiba nimic din ce avea, sa aiba doar ceea ce eu ii ofeream, iubirea ce io dadeam pe tava, desi nu aprecia, desi nu'i pasa, desi in gandul lui mereu aceleasi cuvinte pierdute si aceleasi dorinte trecute, gandul lui sa aiba puterea sa'i spuna ca a gresit, inima sa ii aminteasca tot ce si'a dorit, tot ce a trait, tot ce nu a visat si a avut, tot raul ce mi l'a facut chiar de nu a vrut.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu