Speranta moare ultima, cine a spus asta a spus-o bine si poate la momentul potrivit... dar, cred ca nu se mai poate ajunge la o intelegere privind dintr-o singura parte ci doar privind la ceea ce vrei tu sa fie, cum sa fie sau cu cine sa fi.Imi amintesc, doar atat pot sa spun si e de ajuns pentru mine... caci ma las pierduta in amintiri ce nu se vor mai intoarce niciodata si-L rog pe Cel de sus sa isi intoarca privirea si sa-mi aminteasca ca nu mai am nici o sansa, sa-mi spuna ca s-a terminat si ca o sa fiu fericita atunci cand e timpul meu, dar inca ma intreb: "cand?" si sper ca cineva imi va raspunde si la asta, sper ca acela sa fie alaturi de mine atunci cand imi e cel mai greu , atunci cand am nevoie si nu.Pana atunci incerc sa ma "folosesc" de fericirea daruita celor ce ma inconjoara, familie, prieteni si ... cam atat, mai putini prieteni caci stiti cum se zice, mai rarut ca-i mai dragut:)... deci las totul in seama destinului si incerc sa fie totul bine si sa nu ma mai consum incercand sa imi amintesc durereile trecutului sau mai bine zis fericirea de atunci, acele zile care au trecut si nu mai conteaza pentru ca tot ceea ce conteaza e prezentul incluzand viitorul.Doar amintindu-mi ca sanatatea e pe primul loc inaintea fericirii, incerc sa ma gandesc mai mult la mine si la ceea ce vreau sa obtin de la viata, imi pun speranta in vointa ce o voi avea si va spun ca n-am sa regret niciodata ce am obtinut pana acum de la viata si poate ca pe viitor voi obtine mai mult de atat, dar regret ca n-am reusit intr-o singura privinta si prefer ca pe asta s-o tin pentru mine, stiind ca am s-o regret in fiecare zi.Oricum intotdeauna va fi un munte pe care o sa trebuiasca sa-l urc, asa ca va mai dau o speranta si va spun ca nu am mai spus asta de mult dar ... iubesc viata asa cum e ea, e a mea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu