El.Eu si viata mea fara el.

Inca o noapte plina de resentimente, plina de lacrimile reci ai ochilor care te-ar admira neincetat si fara clipire.Mi-ai adus fericirea care-mi lipsea si totodata ai rupt vraja care ma facea sa trec peste fiecare zi gandindu-ma doar la existenta ta,acolo unde as vrea sa fiu si eu, acolo unde persoanele care te-nconjoara iti aduc zambetul pe buze si uneori nu te inteleg.
Ma omoara gandul ca ai ajuns tarziu in viata mea, de fapt mi-am dat eu seama prea tarziu ca erai acolo tot timpul "cersind" speranta, iubire si incredere. Acum ca ai intrat in viata mea nu mai am liniste, nu mai am zambete, am doar lacrimi, multe si neincetate.Speram la mai mult din partea mea, dar nu am curajul necesar, nu am puterea, nu mai vreau dezamagire, multe fiinte mi-au secat sufletul, nu mai vreau sa aduc lacrimi acolo unde exista deja suferinta, acolo unde cineva traieste doar pentru tine, si tu pentru ..ea, o parte din tine, din universul tau.Poate din cauza acelei parti nu va fi un viitor, dar Cel de sus vede tot si doar El stie daca e sa fie sau nu, doar El si destinul, care ne-a impreunat drumurile, vorbele si gandurile.
Ma lupt cu mine zi de zi si incerc sa uit cat mai repede ca esti un suflet pe pamant, unul "interzis". Gandul meu uneori o ia razna, nu se poate abtine sa nu isi aminteasca ca tu mereu vei fi acolo unde fericirea te inconjoara.Incerc sa te departez de inima mea, dar voi sti mereu ca ai un loc acolo pastrat pentru tine, si pentru gandurile tale care uneori ma ajuta sa trec peste tot ce e rau in viata mea.
Speranta moare ultima, cine a spus asta a spus-o bine si poate la momentul potrivit... dar, cred ca nu se mai poate ajunge la o intelege privind dintr-o singura parte ci doar privid la ceea ce vrei tu sa fie, cum sa fie sau cu cine sa fi.Imi amintesc, doar atat pot sa spun si e de ajuns pentru mine... caci ma las pierduta in amintiri ce nu se vor mai intoarce niciodata si-L rog pe cel de sus sa isi intoarca privirea si sa-mi aminteasca ca nu mai am nici o sansa, sa-mi spuna ca s-a terminat si ca o sa fiu fericita atunci cand e timpul meu, dar inca ma intreb: "cand?" si sper ca cineva imi va raspunde si la asta, sper ca acela sa fie alaturi de mine atunci cand imi e cel mai greu , atunci cand am nevoie si nu.Pana atunci incerc sa ma "folosesc" de fericirea daruita celor ce ma inconjoara, familie, prieteni si ... cam atat, mai putini prieteni caci stiti cum se zice, mai rarut ca-i mai dragut:)... deci las totul in seama destinului si incerc sa fie totul bine si sa nu ma mai consum incercand sa imi amintesc durereile trecutului sau mai bine zis fericirea de atunci, acele zile care au trecut si nu mai conteaza pentru ca tot ceea ce conteaza e prezentul incluzand viitorul.Doar amintindu-mi ca sanatatea e pe primul loc inaintea fericirii, incerc sa ma gandesc mai mult la mine si la ceea ce vreau sa obtin de la viata, imi pun speranta in vointa ce o voi avea si va spun ca n-am sa regret niciodata ce am obtinut pana acum de la viata si poate ca pe viitor voi obtine mai mult de atat, dar regret ca n-am reusit intr-o singura privinta si prefer ca pe asta s-o tin pentru mine, stiind ca am s-o regret in fiecare zi.Oricum intotdeauna va fi un munte pe care o sa trebuiasca sa-l urc, asa ca va mai dau o speranta si va spun ca nu am mai spus asta de mult dar ... iubesc viata asa cum e ea, e a mea.Si ii multumesc Lui Dumnezeu ca mi-a daruit-o indiferent de consecinte.. daca doctorii nu erau in greva, nu traiam!